Sorana Cîrstea s-a luat la trântă cu tânăra urmașă a Șarapovei: două ore și 50 minute de luptă, 12 break-uri și o partidă dintre cele mai spectaculoase. Cum s-a încheiat „thriller”-ul Cîrstea – Potapova, din sferturile de la Budapesta

Sorana Cîrstea s-a luat la trântă cu tânăra urmașă a Șarapovei: două ore și 50 minute de luptă, 12 break-uri și o partidă dintre cele mai spectaculoase. Cum s-a încheiat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ziua de vineri a fost cea în care româncele au încheiat conturile cu proba de simplu a turneului de la Budapesta. Sorana Cîrstea (108 WTA) s-a luat la trântă cu una dintre cele mai promițătoare adolescente din circuitul WTA – Anastasia Potapova (87 WTA), dar a terminat a doua concursul de trimis mingi decisive, învinsă cu 4-6, 7-6(5), 5-7, în două ore și 50 de minute de joc. În meciul programat înainte pe Terenul Central, Irina Begu cedase tot în decisiv, în fața reprezentantei Cehiei, Marketa Vondrousova (detalii AICI).

Chiar dacă fanii români au sperat la o semifinală sută la sută românească în capitala Ungariei, Begu și Cîrstea pleacă de la Budapesta după ce și-au trecut în cont câte o a doua prezență în sferturile unui turneu WTA pe 2019.

  • Cîrstea va reveni, de luni, în Top 100, în timp ce prin prezența în semifinale, Potapova are garantat accesul în Top 75 și o nouă cea mai bună clasare a carierei – poziția 72 WTA.
  • Prima semifinală a turneului din Ungaria este Marketa Vondrousova (cap de serie 8, 19 ani) – Anastasia Potapova (17 ani). Rusoaica Ekaterina Alexandrova (24 ani, 64 WTA) a acces și ea în careul de ași, așteptându-și adversara din ultimul sfert de finală, dintre principala favorită și deținătoarea trofeului, Alison van Uytvanck și Kateryna Kozlova (Ucraina).

Până la final, nu am știut că voi câștiga. Am luptat pentru fiecare punct, pentru fiecare minge. Sunt extrem de fericită„, a spus la finalul partidei rusoaica în vârstă de 17 ani.

Sorana Cîrstea – Anastasia Potapova, 4-6 în primul set

Campioană a junioarelor la Wimbledon în 2016, Potapova a reușit, cu patru puncte consecutive, să „rupă” serviciul Soranei încă din primul game al partidei. Într-un match-up interesant, între două sportive cu apetit clar ofensiv, replica Soranei a venit la fel de prompt, cu serie în oglindă de două game-uri. Lovind pe tușă, tare și înghesuind-o pe Sorana, Potapova a profitat de câteva erori ale româncei pentru a obține un nou break, pentru 3-2.

Mizând mai departe pe instinctul său de a juca spre linie, cât mai tare, Sorana Cîrstea și-a oferit o bună oportunitate în game-ul al optulea, primul disputat cu noile mingi: a forțat egalitatea cu un retur câștigător, apoi o accelerare cu dreapta, ce a mușcat tușa, i-a adus prima minge de break în game. Potapova „s-a scos” în primă fază servind eficient, Sorana a prelungit însă game-ul pistonând reverul advers, cu lovituri brutale. La minge de break a româncei, Potapova nu a ezitat nicio clipă să atace la fileu, după o minge scurtă a Soranei, iar de aici rusoaica a mers lin spre 5-3.

Anastasia Potapova a închis primul set în 45 de minute, urmărindu-și mingea cu icnete și sărbătorind fiecare punct câștigat. A fost egalitate la numărul de greșeli neforțate (câte 15), dar Potapova a răzbit în duelul loviturilor câștigătoare (10-7).

Sorana Cîrstea – Anastasia Potapova, 7-6(7) în setul doi

Sorana Cîrstea și-a strunit mai bine jocul în debut de set doi, fiind mai echilibrată și mai stăpână pe propriile trăiri. La pătrunderea în ora a doua de joc, românca s-a distanțat la 3-0 pe tabelă, rueșind să câștige de fiecare dată fără ca adversara sa să aibă vreo minge de game. Presărat cu schumburi de mare intensitate, partida a ajuns la un nou moment de cotitură în game-ul șapte al setului secund. Cîrstea s-a văzut dominată din spatele liniei de fund a terenului, iar dublele greșeli au condamnat-o, Potapova recuperându-și serviciul pierdut.

Sorana a provocat-o cu retuturi excelente pe cea mai tânără rusoaică din top 100 WTA, iar după trei egalități, o dublă greșeală i-a adus româncei a treia minge de break: Cîrstea a preluat controlul cu returul, a dominat schimbul însă Potapova a trimis înapoi mingi extrem de dificile și a fost la un pas să profite de faptul că o lovitură a sportivei din Târgoviște a șters banda fileului, pierzând din viteză. Ultima minge a Anastasiei nu a prins însă terenul, iar Sorana s-a detașat la 5-3. Cîrstea nu a reușit însă să închidă setul cu serviciul: Potapova a dejucat primul atac la plasă al Soranei, cu un passing în lung de linie ce a smuls aplauze și nu a mai cedat inițiativa, reușind rebreak-ul la 15.

Un scurt-circuit evident în jocul Soranei, la 40-15, într-un moment extrem de important, a propulsat-o spre break și 6-5 pe Potapova, cu patru puncte consecutive. Balanța a înclinat, din nou, în favoarea Soranei Cîrstea, care a răspuns după ce a primit cadou dublă greașeală cu un retur-bliț în lung de linie. Jucând contra mingii a doua, Sorana Cîrstea a obținut rebreak-ul, oferindu-și o nouă șansă, în tiebreak.

Doar două dintre primele șase puncte ale tiebreak-ului au fost câștigate de sportiva aflată la serviciu. După schimbarea terenului, Cîrstea a făcut diferența cu o scurtă, apoi s-a distanțat la 6-3. Potapova a salvat prima minge de set a Soranei cu un lung de linie riscant, românca a irosit apoi un punct pe mingea a doua a rusoaicei, trimițând în afara liniei, însă Potapova i-a dat o mână de ajutor pe a treia.

Sorana Cîrstea – Anastasia Potapova, 5-7 în setul trei

Decisivul a început cu un sprint al Potapovei: șase puncte câștigate, două cedate, alte două câștigate și un 2-0 categoric, urmat de confirmare la serviciu. Meciul a continuat cu un schimb de terenuri în care ambele jucătoare și-au apărat cu emoții lansarea, în game-uri cu prelungiri. La 1-4, a fost rândul Soranei să „tragă” în Potapova: a salvat două mingi de dublu break și 5-1, apoi și-a recuperat break-ul, profitând de ezitările sportivei ajunse cu numărul de duble greșeli în „double digits” (11).

Revenirea superbă a Soranei a continuat, alimentată de alte schimburi de mingi la fel de intense: după alte două mingi de break salvate, românca a egalat la 4, însă rusoaica i-a stopat seria, avansând la 5-4. Pentru a se înscrie în logica ultimelor game-uri, și aici a fost cu du-te-vino: Sorana s-a încurcat la 40-15, dar a găsit as-ul la egalitate și de acolo a dus scorul la 5-5.

Pe serviciul Potapovei – bis: nici nu apucaseră bine să apară pe rețelele de socializare wow-urile pentru lobul Potapovei de 40-15, ce a lăsat impresia că împinge jocul spre o rezolvare simplă, că a venit returul decisiv al Soranei, la fel de impresionant. Rusoaica a avut nevoie de patru mingi de game pentru a se detașa la 6-5 și a-și asigura prezența în tiebreak în ultimul set al partidei.

Un rever în lung de linie pe tușă, lovit cu genunchii aproape de suprafața de joc, i-a adus Potapovei minge de meci, iar finalizarea a venit de această dată fără complicații, pe o minge trimisă prea lung cu dreapta de Sorana, după două ore și 50 de minute de luptă cu garda jos.

12 duble greșeli a comis Potapova în acest meci

12 break-uri s-au reușit în partidă: 7 Potapova, 5 Cîrstea

51% procentajul primului serviciu al Potapovei

6-4, 6-5 este scorul la care Potapova a servit pentru victorie în minimum de seturi

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas şi jumătate în Giuleşti”
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×